HOW I BECAME A COLUMNIST OF RECENT ROMANIAN HISTORY

Kenmore, Washington, USA

” Despre lucrurile pe care oamenii le-au făcut

cu pasiune, nu se poate scri fără pasiune”.

Richard Pipes,

Profesor la Universitatea Harvad, USA

     În pragul mileniului trei, pe când începusem a-mi redacta amintirile, răsfoind mai multe culegeri de documente, publicate neprofesional, deoparte și de alta a Cortinei de Fier, am fost impresionat de ineditul şi bogăţia informaţiilor în legătură cu mecanismul represiv practicat de poliţia politică cominternistă pentru a izola poporele subjugate de civilizaţiile din care făceau parte şi pentru a transforma Regatul Român și alte țări din sud-estul Europei în colonii sovietice.

    Datorită acestor realităţi care mi-au traumatizat existența de-alungul celor 93 de ani, am plasat lucrarea memorialistică pe un plan secundar [2] și am hotărât să fac cunoscut cititorilor mei un fragment din istoria recentă a României.

    Împins de dorinţa de a şti mai multe despre secretele lumii zbuciumate prin care am trecut în calitate de premilitar[3], participant la cel de al II-lea Război Mondial şi la evenimentele dramatice care au urmat până în zilele noastre, am investigat cu atenţie actele ce se află în arhiva de la Washington DC și cele întocmite de poliția politică din România.

     În mod deosebit, mi-a atras atenția conţinutul interogatoriilor, procesele verbale întocmite de torţionari în timpul anchetelor efectuate de Serviciile III şi IV ale Securităţii, referatele lor, rechizitoriul procurorului, deliberările instanţei făcute în secret, sentinţele şi hotărârile redactate de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, înainte şi în timpul procesului ordonat şi supraveghiat îndeaproape de consilieri sovietici, mandatele de execuţie ale pedepselor, protestele oficiale ale episcopului Victor Vasile Leu, Grigorie Leu și a altor victime, inventarele întocmite cu ocazia unor percheziţii, ordinele prin care deţinuții era mutați dintr-un penitenciar în altul, dintr-o celulă în alta, observaţiile, precizările şi informaţiile transmise cu această ocazie, foile de transfer ale deţinuţilor cu vagonul penitenciar, sau cu duba, procesele verbale de depunere şi percheziţie corporală, caracterizările comandanţilor din diferite centre de detenţie, corespondenţa dintre diverse închisori din RPR, rapoartele gardienilor, delaţiunile unor informatori, declaraţiile câtorva martori, documentele tăinuite de sufraganii şi familia arhiepiscopului Victor Leu etc. etc. etc. din care rezulta, fie şi parţial, de pe pozițiile de clasă, strategia şi metodele folosite de KGB, cu sprijinul nemijlocit al Securităţii, pentru a înlătura pe cei mai de temut adversari ai expansiunii imperialismului bolșevic spre Europa Occidentală şi pentru a distruge economia de piaţă ce se înfiripa în Regatul Român și altunde.

   Meditând asupta informațiilor receptate din arhive, am hotărât ca, pe baza lor şi a propriilor mele constatări, atestate de documente, să reconstitui câteva momente din Istoria Regatului Român, de la ocuparea țării de către Uniunea Sovietică și până în prezent.

    Scenele de viaţă, consemnate fragmentar și disparat, în maldărele de documente întocmite de justiția și poliţia politică a PCR sau de emigranții și Guvernul Român din exzil, cu sediul la Washington DS, le-am organizat în evoluţia lor firească, le-am proiectat pe fundalul epocii în care a supraveţuit generaţia mea, dându-le, treptat, o formă fluidă, accesibilă nu numai cercetătorilor sau profesorilor de istorie, ci şi consumatorilor de cultură.

   Drama întregii societăți românești, a Bisericii Ortodoxe Române, a episcopilor Grigorie, Victor Leu și a altor victime ale bolșevizării țării, am proiectat-o pe fundalul catastrofelor geopolitice, sociale, psihologice şi economice petrecute în ultimii şaptezeci și trei ani, pe Terra, pentru ca viitorimea să cunoască originea Răului şi să prevină reapariţia lui, care încă mai ameninţă impetuos şi arogant, visând la refacerea imperiului sovieto-ţarist.

    Lucrând pe baze documentaristice irefutabile aserţiunile mele nu mai pot fi uşor contestate de culturnici, nostalgici, de cripto-comuniştii [ce se prefac a combate vremurile de tristă amintire dar, de fapt, ei le apără], de o parte a presei care tânjeşte după vremurile definitiv apuse şi lucrează la „două capete” etc.

   Un prim pas pe calea conturării unei imagini a momentului istoric, provocat de acţiunile iniţate şi înfăptuite de KGB şi poliţia politică a PCR pentru a instaura, prin forţă, dictat şi asasinate, regimul comunist în România și altunde, a fost redactarea și difuzarea, în presa românilor de pretutindeni, a peste o sută de articole documentare pe acestă temă.

   Pentru a testa potenţialul impact al conţinutului lor, le-am oferit celor interesaţi, prin intermediul presei clasice şi electronice ale românilor din:

    Australia, (Buletinul de Informaţii al Asociaţiei Românior din Australia),

    Canada [Alternativa, Atheneum din Canada, Ubservatorul din Canada, Observatorul, Românul Canadian, Destine Literare,],

    Statele Unite ale Americii, [Curentul Internaţional, Gândacul de Colorado, Romanian Meridian, New York Magazin, Romanian Times, International  Writers’ Journal),   etc.

   Europa [Jurnalul Românesc, ziar independent al tuturor românilor din Austria, Вопросы Истории Русской Зарубежной Церкви, Neamul românesc,, Blogul lui Rafael Udrişte, Forumul gălăţenilor de pretutindeni, Grupul Independent pentru Democrație (GID-Romania), Memoria – revista gândirii arestate, NordLitera, Procesul comunismului – arhiva de documente, Român în Lume din Madrid-Spania, Rost, Nr 14 plus minus, şi altele.

   Am continuat munca de organizare şi structurare a informaţiilor extrase din materialele de arhivă pe criteriul tematico-cronologic stabilit, transformându-le în capitole, care să marcheze momente ale evoluţiei instaurării dominaţiei sovietice în România ce a determinat calvarul întregii populații, a BOR, a episcopilor martiri Grigorie şi Victor Leu şi am dat tiparului, treptat, între 2005-2017, șase cărți-document.

*

   Adnotând şi completând cu noi argumente articolele publicate le-am compactat, mai întâi, în volumul: Paul Leu, Martiri ai credinţei în Hristos, Ediţia I, Kenmore, Washington, USA, 2005, 128 p., ., (tiraj 31 exemplare).

    Cu această ocazie am încerput să schiţez profilele torsionarilor interni și externi și a celor doi episcopi cruciaţi, care au fost victimizaţi de zguduitoarea dramă umană a poporului român, cu intenţia de a proiecta câteva raze de lumină în imensul întuneric lăsat de secretomania gulagului românesc, la adăpostul căruia comuniştii au suprimat conştiinţa luminată a inteligenţei naţionale, pe susţinătorii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române şi ai altor culte etc. etc. etc.

*

    A urmat cel de al doilea volum: Episcopi români răpiţi şi asasinaţi de KGB, Fundaţia Episcopul Grigorie Leu, Bucureşti, 2005, 216 p., (tiraj 200 exemplare).

    De astădată, fragmentele de istorie recentă a României, surprinse în scurgerea lor cronologico-tematică, au avut un anume ecou în rândul cititorilor din ţară.

    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române din acea vreme, mi-a „împărtăşit părinteasca binecuvântare” [4] .

    Regretatul academician Constantin Ciopraga, referindu-se la calitatea ştiinţifică a conţinutul şi la forma de expresie a textului volumului de istorie contemporană, în 29 septembrie 2005, ţinea să precizeze:

    „Noua carte, despre dinastia de ierarhi-martiri, pe nume Leu, reactualizează meritele unor pilduitori slujitori ai altarului.

    Apreciez, în special, documentarea riguroasă şi tonul polemic adecvat.

    Cred că volumul Episcopi români răpiţi şi asasinaţi de KGB, Bucureşti, 2005, contribuţie istoriografică de mâna întâia, va intra în atenţia istoricilor Bisericii Ortodoxe Române.

    Felicitărilor binemeritate li se adaugă cele mai calde urări de productivitate scriptică în continuare„.

Constantin Ciopraga [6].

    Într-un alt comentariu, apărut în mai multe publicaţii din România, se mai precizea că apariţia editorială „este inspirată de martiriul a doi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care, prin activitatea lor, au atras atenţia vestitului serviciu de securitate sovietic, KGB.

     Este vorba de două feţe bisericeşti: episcopul Grigorie Leu şi de arhiepiscopul Victor Leu, tată şi fiu…

    Impresionant martiriul acestui <stră-strănepot al lui Mihai Leu, popă de tabără a lui Ştefan cel Mare>, cum singur a scris pe propriul ferpar, pe care profesorul Paul Leu a avut lăudabilul gând de a ni-l descrie într-o carte care se citeşte pe nerăsuflate.

    Atât cât a avut acces la informaţii, autorul cărţii descrie calvarul celui care a pus mai presus de viaţa sa interesele neamului, oferindu-ne, la finalul celor două capitole şi bibliografia de care s-a folosit” [7].

*

    Cea de a treia carte, Martiri ai Bisericii Neamului, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Fundaţia Episcopul Grigorie Leu, Bucureşti 2006, 434 p., (tiraj 61 exemplare), conturează și completează, cu mai multă acuratețe, profilul, în posteritate, a celor două personalităţi ale ortodoxiei, delimitează situaţiile critice din timpul Războiului Rece şi stabileşte locul printre contemporani a episcopului Grigorie şi a fiului său, arhiepiscopul Victor Vasile Leu [8].

    De astă dată, am constatat că subiectele de istorie contemporană, puse în discuţie, s-au bucurat de o mai mare atenţie din partea presei diasporei româneşti de pe continentul australian, nord-american și european, unde, unele articole au fost preluate de la o publicaţie la alta, fără ştirea autorului, cum este cazul extrasului făcut de blogul procesulcomunismului.com/marturii, de revista online Cuvântul Ortodox, din 1 martie 2010, a eseului Biserica e totuna cu Adevărul, Remember : Episcopul Grigorie Leu, a celor scrise de Dumitru Puiu Popescu, Grigore L. Culian, Tiberiu Cosovan, Iacob Cazacu-Istrate din Basarabia, Angela Furnică s. a.

    Din păcate, majoritatea românilor din România, preocupaţi de galopul existenţei cotidiene, orbiţi de demagogia politrucilor perestroichişti şi cripto-comuniştilor sau duşi în eroare de o parte dintre acei ce au fost înscăunaţi de regimul cominternist, au devenit apatici la evenimentele trăite de bunicii şi părinţii lor, cu excepţia publicaţiei Uniunii Scriitorilor Memoria – revista gândirii arestate, a TVR1, ce a difuzat, la emisiunea Semne, din 21 februarie 2008, un reportaj documentar pe aceeaşi temă, a revistei Rost, a sitului Cuvântul Ortodox, a rubricii Aldine din România liberă, a ziarului Monitorul de Suceava, NordLitera şi a altor câteva.

     Acest dezinteres îl constată şi amintita emisiune de la TVR1, care, cu ajutorul unor buni cunoscători [clerici şi mireni] ai istoriei contemporane, s-au străduit să răspundă la întrebarea:

    – De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?

Cu acest prilej moderatorul, pe baza răspunsurilor difuzate, a evidenţiat următoarele cauze:

    „Pentru că structurile de putere sunt încă în mâna foştilor nomenclaturişti şi securişti comunişti, pentru că Sinodul BOR este vinovat şi fricos, pentru că marea masă a creştinilor e ignorantă şi nepăsătoare.” [9].

    O excepţie fericită de la aceste atitudini reprobabile o constituie inițiativa lui Claudiu Târziu, directorul revist ROST, care, în numărului 73 din martie 2009, a publicat grupajul de articole, intitulat „Episcopului ortodox Grigorie Leu, cel care a fost martirizat de comunişti, în urmă cu 60 de ani, pentru că s-a opus anexării Bisericii de un regim ateu şi criminal”. [10]

    Tipărirea numărului 73, a revistei Rost, s-a realizat în condiții ostile evidente, datorită opozițieii mascate a cruiptocomuniștilor.

    Colaboratorii solicitați din România au promis redactorului Revistei Rost, că il vor sprijini să publice un număr dedicat împlinirii a 60 de ani de la asasinarea episcopului Grigorie Leu, dar nici unul nu s-a ținut de cuvânt.

    Singurul Corneliu Leu, i-a expedia, cu întârziere, câteva fotografii, dintre care, una (ce a fost pusă pe copertă) contrazice realitatea, fapt pentru care a determinart observațiile de rigoare din partea ortodoxșilor tradiționaliști.

     Pus in fața unui asemenea sabotaj de proporții, Claudiu Târziu nu s-a lăsat înfrânt. El a trebui, ca, „pe ultima sută de metri” ,să-mi ceară ajutorul printr-o „rugăminte mare și urgență”, după cum se poate constata din următoarele mesaje electronice ce le-am primit:

Romfest XXI

Răspundeți|

J 05.03.2009, 8:49

Stimate domnule Paul Leu,

Încerc să-i dedic numărul pe martie memoriei episcopului Grigore Leu. Din păcate, întâmpin dificultați cu strângerea textelor și a fotografiilor.    Mă puteți ajuta cu vreun text și, măca, cu o fotografie, la rezoluție bună, (ca să o pot pune pe copertă) ? Am nevoie de un răspuns cât mai curând.

    Vă mulțumesc mult și iertați-mă pentru rugămintea făcută pe ultima sută de metri. M-am bazat pe oameni care nu m-au mai sprijinit. Doamne-ajută!

Claudiu Târziu

revista ROST claudiu.tarziu@gmail.com tel: 0740.103.621

Date: Thu, 5 Mar 2009 22:34:50 -0800 From: romfest21@yahoo.com Subject: RE: rugaminte mare si urgenta To: paulleu@hotmail.com     Rugăminte mare și urgență,

     Am găsit pe internet un articol al dvs. despre cum a murit vladica Grigorie și il preiau, cu îngăduința dvs. La acesta, sper să vină foarte bine o biografie pe care o extrag tot dintr-o scriere mai largă a dvs. despre episcopul Grigorie Leu și textul pe care mi l-ați trimis acum. Cred că ar fi de ajuns, ca sa conturăm personalitatea acestui martir și pentru a le spune oamenilor de ce trebuie cinstit cum se cuvine.

Vă rog, dacă puteți, să găbiti trimiterea fotografiilor. Aș avea nevoie de ele mai repede, pentru ca luni trebuie să plece revista la tipar. Dacă nu se poate, așteptăm, că e vina mea ca am întârziat să vă contactez.

Cu urari de bine,

Claudiu Târziu

    Vă mulțumesc foarte, foarte mult. Aștept fotografiile cât de curând puteți.

    Încercăm ca luni să trimitem revista la tipar.

    Dar dacă nu puteți până atunci, așteptăm.

   Numărul e pe luna în curs și mai stă și la tipar vreo săptămână. Rugăciunile vlădicăi Grigorie să ne însoțească în acest efort. Cu urări bine, Claudiu

2009/3/6 Paul Leu <paulleu@hotmail.com>

    Ertati-mă, am găsit fotografiile, erau mai la coadă printre cele 70 de mesaje pe care le-am primit aici, în ultimele 24 de ore. Vă multumesc mult. Doamne-ajută! *

    După un asemenea efort, cu ajutorul meu, venit din USA, Claudiu Târziu a reușit să dedice un număr, al revistei ce o edita, unei figuri exemplare, episcopul Grigorie Leu, care s-a împotrivit din toată ființa sa politicii de distrugere pusă la cale de sovietici și aliații lor. Ca urmare a acestor zbateri, ziarul România liberă preciza în articolul:

    „Grigorie Leu, un martir al Bisericii ortodoxe de Rl online , 23 aprilie 2009

     Revista Rost a avut fericita idee să dedice ultimului ei număr unei figuri exemplare a martirologiului nostru anticomunist, este vorba de episcopul Grigorie Leu, care a păstorit în nefericita Basarabie și care s-a împotrivit din toată ființa sa politicii de distrugere pusă la cale de sovietici și aliații lor. Iată cateva date despre această personalitate remarcabilă:

    S-a născut la 2 mai 1881 in județul Galați. Tatăl sau provine dintr-o veche familie de preoți. Un stră-stră-stramoș, Costică Leu este menționat într-un hrisov înca din veacul al XIV-lea de pe vremea lui Alexandru cel Bun. Numele continuă să fie pomenit în actele domnești emise de Ștefan cel Mare, Alexandru Lăpușneanu, Grigore Ghica, Mihai Racoviță și se încheie cu documentele lăsate de Cuza pe la 1850.

Pe timpul primului război mondial preotul Leu a fost confesor militar și protopop, ocupându-se cu organizarea serviciului religios îin armată. La sfârșitul războiului cu ajutorul lui Miron Cristea și a mitropolitului Pimen Georgescu, transformă un spital militar în școală de Teologie, unde pregătește mai multe promoții de preoți, foarte necesare parohiilor din România Mare. În 1918 a fost trimis în Basarabia. Acolo a sprijinit arhiepiscopia de la Chișinău pentru a înființa Facultatea de Teologie și a popula parohiile basarabene cu tineri ce puteau să slujească în limba română. În 1924 a fost hirotonit ca arhiereu și uns vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cu titlul de Botoșăneanu.

Un an mai târziu a fost ales membru al Sfântului Sinod al BOR. Din 28 iulie 1940 a fost înscăunat episcop al Hușilor. Legat de acest eveniment, patriarhul de atunci Nicodim Munteanu remarca: episcopia din Țara de Jos a Moldovei a fost păstorită până în 1949 când vlădica Grigorie a fost martirizat pentru că s-a împotrivit comunismului. Tot atunci, după 350 de ani de existență, prin decret promulgat de Prezidiul Marii Adunări Naționale a fost desființată Episcopia Hușilor.

     La 25 februarie 1949 vlădica a fost invitata la guvern pentru a discuta pe marginea demersurilor sale care incriminau noua politică a statului român. A stat de vorba chiar cu Petru Groza și fără să se teamă a atăcat toate hotărârile statutare ale noului decret de funcționare a BOR. De asemenea episcopul Grigorie s-a opus și subordonarii Bisericii diasporei romane Patriarhiei moscovite, îimpotriva trecerii prea timpurii a clerului la pensie, împotriva anexării Basarabiei de ruși. Îndată după masa protocolară i s-a făcut rău și a înțeles că a fost otrăvit. A murit pe 1 martie 1949.

Din corespondența lui Paul Leu, tocmai din Kenmore, Washington, aflăm despre soborul secret al sinodalilor anticomuniști:

     „La inceputul verii anului 1948 și în 1949, în jurul vlădicăi Grigorie a continuat să se adune un număr din ce în ce mai mare de arhierei, călugari și preoți, ca o reacție firească la intenția antihristului cominternist de a subordona BOR din țară și diasporă, de a transforma Patriarhia BOR în Sovrompatriarhie, de bolșevizare a structurilor ei.” Un nepot al episcopului face urmatoarele observații: „Petrecandu-mi vacanțele anilor anteriori verii lui 1948 la Palatul Episcopal din Huși, unde locuia unchiul meu, eu mai participasem la asemenea întâlniri cu personalități de seama…”

    Acele adunari secrete au continuat în casa părintească a vlădicăi, dar și în alte locuințe din țară, permanentizandu-se la mănăstirea de la Techirghiol unde anticomuniștii sinodali se întâlneau sub pretext că acolo, in stațiune, s-ar trata de reumatism. La un moment dat a fost prezent și un avocat, Puiu, rudă cu mitropolitul Visarion Puiu, care se afla deja în străinătate și care, după cum se știe, fusese condamnat la moarte în contumacie.

    După alungarea regelui episcopul Grigorie a intrat în atenția poliției politice din țară, coordonată de serviciile secrete sovietice. Deoarece episcopia Hușilor se afla chiar pe granță, mulți preoți basarabeni adapostiți aici, avuseseră prilejul să treacă Prutul și să transmită mesaje de încurajare fraților lor rămași la ruși. Și aceasta a contribuit la martirajul său ulterior.

     Moartea prematură a patriarhului Nicodim precipită lucrurile. Episcopul Leu devine din ce în ce mai conștient de pericolul care plana asupra țării. Numirea lui Iustinian Marina în scaunul cel mai îinalt al BOR a fost făcută în ciuda opozitiei celor șapte episcopi români, membri ai Sfantului Sinod, care s-au constituit îintr-un grup de episcopi drept credincioși rezistenți și liberi, se preciza într-un document din arhiva Consiliului Național Român, din Washington.

    În acest scop a fost trimis peste hotare un om al Bisericii tocmai ca să lămurească Occidentul în legatură cu situația adevărată din țară după venirea comuniștilor la putere. Asupra opozanților s-au abatut puternice persecuții, cel care a suferit pană la moarte fiind chiar episcopul Grigorie Leu. Printre figurille ecleziale basarabene care în acei ani au avut de suferit s-a număarat și Antim Nica, discipol al lui Leu.

Fost episcop de Ismail a organizat o dârza rezisentă în fața invadatorilor și demolatorilor cominterniști, aceasta timp de aproape un deceniu.         A fost prezent la slujba de înmormântare a episcopului. De la amvon îi îincuraja pe credincioși să nu-și piardă speranța că vor fi eliberați de Armata Atlanticului de Eliberare a Estului în curs de constituire care va debarca în Balcani. Până la urma a abandonat lupta și s-a retras la mănăstire. De aceea poate s-a spus despre el că nu a cunoscut prigoana comunistă în toată amploarea ei.

   Limbajul documentelor, așa cum se vede, oferă numeroase fațete și nici nu mai știi pe care s-o citești întâi. De aceea e mai bine să ne limităm în a consemna o marturie sau alta”, scria gazetarul de la România Liberă.

    De astă dată, cu satisfacţie, am constatat că fragmentele de istorie contemporană, surprinse în studiile şi în cărţile ce le-am publicat, au atras atenţia, cu precădere, mai multor ceretători, feţe bisericeşti şi consumatori de cultură din: Franţa, Belgia Flamandă, Olanda, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia etc.

   Preotul prof. dr. Ioan Dură din Bruxelles, cercetător obiectiv [12] şi bun cunăscător al istoriei contemporane a BOR, într-un E-mail, comunica redactorului revistei Albina Românească, că:

    „… am citit, deja, articolul d-lui prof. Paul Leu ,Biserica e tot una cu Adevarul şi mi-a plăcut extrem de mult.

   Pune punctul pe i.

    Şi avem atâta trebuinţă de asemenea texte.

    Apropo, de unde şi cum aş putea procura cartea dânsului, „Martiri ai Bisericii Neamului„, care m-ar interesa foarte mult?”.

    Dr. Radu Şerban, Ministru-Consilier la Ambasada României din Bruxelles, citind o parte din studiile publicate de mine în presa din ţară şi străinătate, a încercat, fără rezultat, să intre în legătură cu autorul lor, după cum rezultă şi din următoarea epistolă electronică revistei ROST – cultural, politic, religios:

    „Cu mulţumiri pentru eventuala adresă poştală Scrierile domnului Paul Leu mă interesează.Îndeosebi mi-a plăcut ce a scris în „Quo vadis Creştine!” despre episcopul Policarp Moruşca.

Deoarece am publicat, recent, o carte despre Prea Sfinţitul Policarp Moruşca, aş dori să i-o dăruiesc.

La ce adresa i-o pot trimite?

a domnului Leu, Radu Şerban

23 august 2007″ [13].

    De o atenţie asemănătoare a beneficiat monografia Martiri ai Bisericii Neamului, din partea enoriaşilor Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail”, din Paris, datorită părintelui Iulian Nistea, al parohiei The „Three Holy Hierarchs” Church din Seattle – Washington şi a altor slujitori şi enoriaşi ai Bisericii Ortodoxe din afara graniţelor României.

     Graţie părintelui Constantin Alecse, protopop al Protopopiatului ortodox al Coastei Pacificului, paroh al Bisericii Sfânta Treime, din Los Angeles [14], California, a câtorva publicaţii transoceanice şi din ţară, cititorii au aflat că monografia Martiri ai Bisericii Neamului are un puternic caracter documentar şi evocator ce ar ajuta pe cercetători să întregească fericit epoca.

     „Unele articole, care aduc aminte de Episcopul Policarp, Pr. Gh. Calciu, Mitropolitul Dr. Antonie Plămădeală, George Enache, Paul Leu şi alţii, pot întregi, fericit, cunoaşterea epocii” [15].

    „Până acuma, remarca părintele Gheorghe Naghi, din California, USA, nu s-a scris o monografie asupra vieţii Părintelui Gh. Calciu.

Este de înţeles. Rămâne cea mai bună descriere cea a lui Sergiu Grossu, publicată în Franţa şi, ulterior, a lui Răzvan Codrescu, din prestigioasa revista ROST, apărută cu puţin timp în urmă.

    Se va scrie mai târziu, când colbul uitării se va aşterne peste patimile acestei vieţi şi trecerea implacabilă a timpului va evidenţia doar zbuciumul vulcanic al acestei vieţi pline de verva depusă de Părintele Calciu în slujba Neamului şi a Bisericii Ortodoxe.

   Însă va trebui să se ţină cont şi să se studieze intreaga literatură a „inchisorilor”, fără de care nu se poate inţelege complet zbaterea Părintelui Calciu şi a altor nenumăraţi eroi şi sfinţi mărturisitori pe care Biserica ni i-a dat.

    Pentru a inţelege martirajul Bisericii Ortodoxe Române din acele timpuri şi prin ce au trecut, trebuie văzută o amplă bibliografie apărută, după 1989: Diaconul Teodor V. Domşa, care a executat mai mulţi ani de închisoare politică, a relatat pentru Almanahul eparhial al Mitropoliei Banatului; Monografia dedicată Pr. martir Prof. Ilarion V. Felea de la Arad; Paul Leu, Martiri ai Bisericii Neamului, Silviu Alupei în Monitorul religios, Iaşi (ediţia specială din 12-19 Octombrie 1996), îl citeaza pe Pr. academician Dumitru Staniloae (1903-1993), care a trecut el însuşi prin gulagul românesc; F. M. Florescu, Benone Prodan, Noii martiri ai Bisericii Ortodoxe Române (1945-1965)” [16] etc.

    Dezvăluirea istoriei recente a României e absolut necesară deoarece „sunt atît de multe ororile şi nedreptăţile care s-au petrecut în deceniile comuniste în România, încât simpla lor înşiruire reprezintă un mijloc de a ne trezi din indolenţă.

    Iar dacă mai şi intrăm în detalierea cazurilor de atrocităţi şi execuţii sumare, imaginea pe care o căpătăm e cea a unei bolgii naţionale”, constata, în România literară, ochiul magic al unui cronicar.

II

    Între timp, cercetând istorie recentă a Românei, am mai descoperit şi o altă sursă documentară foarte importantă, extrasă de un jurnalist [17], din Arhiva Comitetului Naţional Român [18] [Guvernul provizoriu la românilor din exil] ce se află depozitată laWashington DC şi care se referă,

la aceeaşi perioadă istorică, însă de pe poziţii diametral opuse.

     De data aceasta, studiile de istorie recentă a României le-am întrupat nu numai cu ajutorul documentelor ce s-au conservat în arhivele Securităţii, ci şi a celor aflate în arhiva fostului Guvern provizoriu al românilor din exil, cu sediul la Washington DS, denumit, din motive diplomatice, Comitetul Naţional Român, ce cuprind: rapoartele CNR din diverse părţi ale mapamondului, corespondenţa dintre membrii asociaţiilor românilor alungaţi de Armata Roşie, testamentul mitropolitului Bucovinei şi al Transnistriei, Visarion Puiu, schimbul de scrisori ale episcopului Valerian Trifa cu Sovrompatriarhia, relatările presei vest-europene, informaţiile tăinuite de sufraganii arhiepiscopului Victor şi de familie etc. etc. etc.

   Din multitudinea datelor şi faptelor inedite, descoperite în arhiva românească de la Washington DC, am selectat aspecte tipice, veridice, semnificative ale istoriei contemporane și le-am contrapus informațiilor din documentele aflate în Arhiva Securității, de pe poziţia participantului la momentele cruciale dinainte, din timpul şi de după cel de al doilea Război Mondial.

    Pentru a contura personalitatea ecleziastică, diplomatică şi politică a arhierească a lui Victor Vasile Leu, a Vlădicăi Grigorie, a opresorilor și a altor participanți la funescul eveniment istoric, am reconstituit atmosfera şi evenimentele la care au luat parte nemijlocit, atitudinea anticomunistă din peroiada interbelică, aspecte din timpul războiului de eliberare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord, invazia sovietică şi urmările ei, reprimarea criminală dezlănţuită de poliţia politică a PCR împotriva întregii societăţi, fuga românilor din faţa agresiunii cominterniste, teroarea şi asasinatele din gulagul românesc, mistificarea grosolană a adevărului, convulsiile istorice, unele cauze ale prăbuşirii structurale, morale şi de altă natură ale ţării infectată de bolşevism, ce au adus-o într-un impas socio-economic şi moral nemaiîntâlnit, izolând-o de lumea civilizată, momente ale cuagulării unor riposte anticomuniste în ţară şi în diasporă, apariţia, în Europa Apuseană, a unei episcopii a exilului, răpirea din Viena a arhiepiscopului Victor de către KGB, detenţia la Lublianca, anchetarea, judecarea şi condamnarea lui la moarte etc. etc. etc.

*

   Prima monografie, în limba română, a vieţii şi activităţii primului episcop al exilului românesc european am intitulat-o Răpit de KGB şi condamnat la moarte, Colecția Istorie Contemporană, Editura Euroland, 2009, 486 p., pentru a marca traiectoria existenţii sale traumatizată de agresiunea imperialismului bolşevic împotriva direcţiei fireşti spre care se îndrepta Regatul Român, iar primul cititor a fost un înalt ierarh orthodox,    IPSS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, adresându-se autorului, scria:

MITROPOLIA BANATULUI

Cabinetul Mitropolitului

Domnule Profesor,

Confirm primirea volumului “Răpit de KGB şi condamnat la moarte”.

Apreciez strădaniile depuse pentru scoaterea în evidenţă a personalităţilor familiei Dumneavoastră.

Atotputernicul Dumnezeu să vă aibă în purtarea Lui de grijă şi să vă binecuvinteze.

† Mitropolit Nicolae” [19].

28 Mai 2009 » Paul Leu – Răpit de KGB şi condamnat la moarte

    Monografia vieţii şi activităţii arhiepiscopului martir a stârnit interes şi cu ocazia lansării volumului la Biblioteca I. C. Sbiera din Suceava, la Casa de cultură din municipiul Brad-Hunedoara şi la Săptămâna Câmpului Românesc, din Hamilton, Ontario, Canada.

   Cartea a apărut în mai 2009 în Editura Euroland, din România şi a fost lansată „în oraşul în care

[autorul]

a slujit la catedră, de care îl leagă dragi amintiri şi în care revine cu regularitate, remarca Tiberiu Cosovan.

   Prof. Paul Leu, scriitorul şi cunoscutul monograf al lui Ciprian Porumbescu şi Simion Florea Marian, s-a prezentat în faţa publicului sucevean cu un volum consistent, de cca. 500 de pagini, „o carte – aşa cum a spus el – concepută ca un manual de istorie a comunismului”, o carte pe care a recomandat-o spre studiu tinerei generaţii „pentru a afla adevărul adevărat” despre un sistem condamnat de istorie.

   Aşa cum a remarcat scriitoarea Angela Furtună, în această „epocă a defrişării arhivelor”, Paul Leu „a adunat cristal după cristal, ca într-un mineral perfect” prezentând în acest volum adevăruri dureroase din istoria noastră.

    Cercetând ca un adevărat detectiv şi prezentând cu acribie informaţiile scoase din arhive, Paul Leu ne oferă o carte de istorie cu titlu de roman poliţist în care, aşa cum a mărturisit el, „a aşezat faţă în faţă documente extrase din arhiva Comitetului Naţional Român din Washington D.C. şi din arhivele Securităţii” pentru a contura efigia arhiepiscopului exilului românesc Victor Vasile Leu.

   Studiul istoric este închinat urmaşilor „pentru a afla cum s-au jertfit şi câte au pătimit bunii şi străbunii lor spre a stăvili ofensiva politică, economică, ideologică şi militară a imperialismului sovietic împotriva democraţiei, a demnităţii umane” şi este prima monografie în limba română a vieţii şi activităţii arhiepiscopului martir al exilului românesc Victor Vasile Leu.

   Reconstituirea pe bază de documente a epopei colonelului confesor Vasile Leu, voluntar pe frontul antisovietic, duhovnic al Casei Regale Române, trecut în cinul monahal cu numele de Victor, hirotonisit – mai întâi în ţară, în taină – ca episcop şi apoi, în exil, hirotonisit ca arhiepiscop al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române Autonome din Europa Apuseană şi Orientul Apropiat, răpit de KGB din lumea liberă, anchetat şi torturat în fortăreaţa Lublianka şi expediat în ţară cu ordinul de a fi executat, a durat mai mult de patru ani” [20], își anunța cititorii Tiberiu Cosovan.

   Înainte de lansarea, din 24 iulie 2009, ce a avut loc în cadrul Săptămânei Culturale a Câmpului Românesc, revista canadiană ALTERNATIVA, la rubrica Noutăţi editoriale, îşi anunţa cititori:

„Cunoscutul profesor, istoric, critic literar, etnolog, muzicolog şi scriitor Paul Leu, scriitorul de pe două continente, a lansat joi, 28 mai, ora 16, volumul Răpit de KGB şi condamnat la moarte, Ed. Euroland, 2009, la Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei < I.G.Sbiera > din Suceava. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Biblioteca Bucovinei.

Afișul lansării de la Suceava, din 2009

   Prezentarea cărţii a fost făcută de scriitoarea Angela Furtună.

Paul Leu a dat tiparului 39 de volume, la edituri româneşti sau din străinătate, parte dintre ele fiind studii monografice, ediţii critice care cuprind instituţii şi personalităţi (române şi germane) ale culturii bucovinene din ultima sută de ani a stăpânirii austriece precum şi aspecte de istorie contemporană” [21].

   Avocatul Sandu Bălţescu, în Alternativa, nr.70, din septembrie 2009, anunța că la sărbătoarea de suflet a românilor, Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc din Hamilton, Ontario, “ciclul de conferinte a fost deschis de Profesor Dr. Claude G. Matasă, DCE, DSc., DHC, Florida, USA cu expunerea Cambodia şi Vietnam, foste colonii franceze, astăzi.

    În continuare, Prof. Paul Leu, din Kenmore, Washington, USA, a conferenţiat pe tema Pagini de istorie contemporană românească, o reconstituire pe bază de documente a epopeii colonelului confesor Vasile Leu, voluntar pe frontul antisovietic, duhovnic al Casei Regale Române, trecut în cinul monahal cu numele de Victor, hirotonisit – mai întâi în ţară, în taină – ca episcop şi apoi în exil.

    Ing. Petre Albulescu din New Jersey, SUA, a incheiat ciclul de conferinţe al serii cu tema Oameni de ştiinţă români, care s-au impus pe plan mondial”.

    În timpul conferinței, Pagini de istorie contemporană românească, de la Hamilton, Canada, unul dintre participanţi la discuţii, remarca:

    „Paul Leu, care a venit de la Seattle, a prezentat martiriul unui preot ortodox.

A impresionat când din sală a luat cuvântul un fost deţinut politic care a împărţit închisoarea şi lagărul cu preotul martir.

Amintirea l-a emoţionat, ne-a emoţionat” [22].

*

   Din același material documentar am mai conturat, parțial, imagina unuia dintre torsionarii de frunte ai epocii, „o ocoadă de bardă” sovietică și am concretizat-o tipografic în fragmentarium, de 436 p., intitulat: Emil Bodnărași, de la spion sovietic la ministru al Armatei Române, pe care l-am publicat în Colecția Istorie contemporană, la Editura George Tofan, din Suceava, în 2016, 436 p.

    Suceveanul Emil Bodnăraș a fost o personalitate malefică, un spion stalinist, dornic de mărire, condamnat juridic la muncă silnică pentru dezertare în timp de pace şi sustragere de acte și bani, căruia nu i-a păsat de nimeni şi de nimic, decât de propria-i persoană şi de mafia cominternistă de la Moscova, ce a făcut dintr-un trădător de ţară ministru al Armatei Române.

   El a contribuit, nemijlocit, la instaurarea, în Regatul Român, a celei mai crunte dictaturi comuniste din Europa ocupată de bolșevici: a ințiat și consolidat mecanismele terorii, a instaurat și generalizat frica în rândul cetățenilor țării, a orchestrat înscenarea de la Tămădău, l-a ajutat pe Nicolae Ceaușescu să obțină funcția de secretar general al PCR și să formuleze Carta stalinismului național (Declarația din aprilie 1964), a fost unul dintre principalii artizani ai loviturii de stat, din 23 august 1944, care a curmat procesul de occidentalizare a României Mari etc.

    Acţiunile întreprinse de egocentricul aparatcik de la Iaslovăţ-Suceava, nu au fost patriotice, cum afirmă criptocomuniştii sau naivii, ci profund anti-româneşti, de distrugere şi de sovietizarea a Regatului României Mari, de exterminare a elitelor ei și capturare a mareșalului Ion Antonescu, de eliminare a monarhiei și a oamenilor politici de vază ai țării, de asasinare mişelească a partizanilor ce se opuneau imperialismului sovieto-țarist, de lichidare a revoluţiei anticomuniste maghiare, de fraudare a alegerilor din 1946 etc. etc.

   Pentru a dobândi popularitate, dezertorul ucrainian, cu inimă de trădător și mâini mânjit, până la coate, de sângele victimelor sale, a apelat și la tactica „zăhărelului”.

    Prin gesturi aparent altruiste, abilul și inteligentul duplicitar a dus în eroare pe mulţi neavizați, pentru a-i folosi la aplicarea directivelor ordonate de: I. V. Stalin, OGPU, GPU, NKGB, NKVD şi KGB.

    Lui Emil Bodnăraș nu-i plăce să fie contrazis, neglijat sau marginalizat de cei din vârful piramidei PCR, iar atunci când constata această atitudine era furios, se izola și, uneori, izbucnea în plâns.

   Adevărata înfățișare a duplicitarului lider cominternist sucevean apare, în toată goliciunea ei, în momentul când denunță pe cei mai apropiați colaboratori ai săi din ilegalitate, ce s-au abătut de la linia politică trasată de Moscova, cerând CC al PC, din URSS să-i sancționeze cu severitate.

  Spre exemplu:

   În iunie 1947, agentul KGB din CC al PCR, Emil Bodnăraș, transmite, prin intermediul guvernatorului militar sovietic din România, o notă informative adresată lui Mihail Suslov, secretar CC al PC (b) al URSS, prin care îl informează că Gheorghiu Dej se îndepărtează de URSS şi se apropie de anglo-americani, fiind sprijinit de Ion Gheorghe Maurer, Simion Zeigher, Gheorghe Gaston Marin.

    “Schimbarea de atitudine a lui Gheorghiu-Dej are loc în 1956. Două evenimente l-au făcut să înceapă distanţarea de Moscova:

    -raportul secret al lui Hruşciov, de la Congresul al XX-lea al PCUS, cu critica crimelor lui Stalin.

Gheorghiu-Dej se identificase perfect cu regimul stalinist. Şi, din acel moment, îşi simţea scaunul ameninţat pentru că el era, totuşi, solidar cu crimele din perioada lui Stalin. Sigur, a avut această extraordinară abilitate de a spune că Ana Pauker, Vasile Luca şi Teoharie Georgescu le-au săvârşit, nu el.

   Iar al doilea factor, care a contribuit la distanţarea lui Gheorghiu-Dej de Moscova, a fost revoluţia ungară.

   El s-a speriat, pe de o parte, de rapiditatea cu care s-a prăbuşit regimul comunist, iar, pe de altă parte, de faptul că sovieticii n-au avut nici o ezitare de a schimba liderii maghiari în funcţie de ceea ce credeau ei că este în interesul lor, pentru a ţine Ungaria sub control.

   Atunci şi-a pus problema că acelaşi lucru i se poate întâmpla şi lui. Şi, din momentul acela, pentru a-şi consolida poziţia, sau pentru a-şi păstra poziţia, a început această distanţare de Moscova”, remarca un cercetător avizat.

    Emil Bodnăraş, a depistat-o şi a comunicat-o imediat Moscovei, pentru a lua “măsuri radicale”, cum preciza el în nota informativă transmisă secretarului CC al PC (b) al URSS prin intermediul generalului Susaikov.

   Despre o coadă de bardă și alte cozi de topor

Paul Leu, fost profesor la Universitatea din Suceava şi la câteva licee din aceeaşi urbe, la cei 90 de ani, e o personalitate de mare forţă, sub multiple aspecte.

    E un adevărat leu în planul moralităţii, ceea ce, să recunoaştem, se dovedeşte a nu fi o regulă, ci o excepţie, altfel spus e un incomod.

    Continuă să fie un pasionat cercetător în domeniul istoriei şi culturii românilor, mai ales al celor contemporane, răscolind diverse arhive, iar rezultatul îl reprezintă un număr impresionant de articole şi cărţi pe această tematică.

   Bazându-se mai ales pe documente, scrierile sale se prezintă în veşmântul redutabil al adevărului, retezând din capul locului orice tentativă de polemică ori încercare de a „interpreta” evenimentele prin deturnare de la sensul lor real, obişnuinţă malefică a unor condotieri, cărora lumina venită de la răsărit le-a luat vederea într-atâta, încât au început să vadă doar roşu înaintea ochilor.

    Cocoţaţi pe false piedestaluri sub formă de clepsidră prin care se scurgeau din ochiul dracului zornăitorii arginţi ai trădării, au rescris istoria noastră din perspectiva unei efemeride îmbuibate pentru care nu contează altceva decât savoarea egoistă a clipei.

    Paul Leu, printr-o uriaşă strădanie, umple un gol sau, altfel spus, foloseşte bisturiul adevărului şi îndepărtează mâzga politrucilor de serviciu, arătând lumii ceea ce, în principiu, se ştie: istoria este una singură şi trebuie redată generaţiilor ce vin în nuditatea ei, singura modalitate de a ne aşeza din nou în jilţul demnităţii.

    Din acest punct de vedere, ultima sa carte Emil Bodnăraş, de la spion sovietic la ministru al Armatei Române (Ed. George Tofan, Suceava, 2016) se prezintă ca exemplară, întreaga publicistică a autorului având o conotaţie profund patriotică, aşa cum apare exprimată şi în prefaţa acestui volum:

   „Cărţile şi articolele despre un trecut care nu trece (s.a.) publicate în ultimii ani în presa românilor de pretutindeni, le-am scris pentru a evidenţia adevărul, pentru a lăsa fără argumente pe impostori, mistificatori, pe gazetarii şi politicienii mincinoşi, pentru a frâna propaganda cripto-comunistă din mileniul al III-lea, neorânduiala retrogradă şi, nu în ultimul rând, pentru a sprijini procesul de învăţământ, care încă nu a introdus generalizarea predării istoriei comunismului în învăţământul elementar şi mediu din cauza opoziţiei unor ticăloşi”.

    Este vorba de Emil Bodnăraş (Bodnarenko), în calitate de locotenent la Regimentul 12 Artilerie din Sadagura, precizează autorul, dezertează din armată în iarna lui 1932 şi trece Nistrul în Rusia sovietică, luând cu sine documente secrete şi, printre altele, şi soldele ofiţerilor regimentului, fapt pentru care a fost condamnat, în lipsă, la zece ani de închisoare, pentru ca în 1935, după ce a fost capturat, în drumul său de spion spre Bulgaria, să i se confirme pedeapsa, anulându-i-se şi cetăţenia română.

    A urmat cea de a doua conflagraţie, cu Katynul polonez cu peste 25.700 de prizonieri din elită împuşcaţi de NKVD, dar şi cu cel românesc, prelungit pe durata a două decenii, începând cu masacrul de la Fântâna Albă şi Varniţa, adevărate pogromuri ale „eliberatorilor” care nu ştiau decât să omoare, să ciomăgească sălbatic, să jefuiască tot ce întâlneau în cale, să bea fără măsură şi să violeze ca nişte barbari ce erau.

       Din păcate, jaful şi atrocităţile au continuat, organizate de data aceasta de trădătorii de neam şi ţară, cum este cazul aceluiaşi dezertor din Armata Română, devenit omul de încredere al lui Stalin, un alt diavol însetat de sânge şi servul credincios şi umil al lui Satanail.

    Ca ministru al Forţelor Armate (1947 – 1955) a organizat lichidarea cuiburilor de partizani, a înfiinţat temuta funcţie de locţiitor politic, la nivelul cel mai înalt fiind ocupată între 1950 şi 1954 de Nicolae Ceauşescu, şi a ordonat ofiţerilor profesionişti, înlocuindu-i cuactivişti ai PCR, lipsiţi de orice pregătire, în afara lecturilor din Lenin, Stalin sau Gheorghiu-Dej.

    În aceste condiţii, zice Paul Leu, pe baza unor documente, la 9 ianuarie 1951 dictatorul din Kremlin a convocat pe responsabilii politici şi militari ai Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei, României şi Bulgariei, precum şi pe principalii consilieri militari sovietici din ţările amintite şi le-a cerut să pună la dispoziţia sa toate forţele umane, materiale, economice şi de altă natură spre a declanşa cel de-al Treilea Război Mondial, din ţara noastră participând Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş.

    Până una-alta, Serviciile de Informaţii din subordinea aceluiaşi personaj malefic, flancat de patru agenţi sovietici (Pantiuşa, adică Pintilie Bondarenco, românizat în Gheorghe Pintilie, Serghei Niconov – Sergiu Nicolau, Ivan Didenco – Ioan Vidraşcu şi Mişa Povstanski – Vasile Posteucă), a trecut la iniţierea Sovrompatriarhiei, o perfidă acţiune de a subordona clerul şi ierarhii propagandei bolşevismului ateist.

    Spre cinstea lui, patriarhul Nicodim, afirmă autorul, a preferat să moară, n-a vrut ca biserica ortodoxă să fie sub partidul comunist.

    Şi nu a fost singurul. Episcopul Grigore Leu, fiindcă s-a opus acţiunii criminale, a fost otrăvit, iar vlădica Valerian Zaharia, deoarece a refuzat desfiinţarea mănăstirilor, a fost ţinut în izolare, în vreme ce arhiepiscopul Victor Vasile Leu, răpit de agenţii KGB în Occident şi trecut prin împrejurările tragice de la Liublianka, a fost condamnat în ţară la moarte şi torturat sălbatic atât înainte de pronunţarea sentinţei, cât şi după.

   Revelatoare este următoare întâmplare de la Jilava, unde un gardian l-a întrebat:

    -„ Mă tu eşti Popa Leu?, la care el a răspuns prompt:

      – Nu, eu sunt Popa Tigru! ”

     Câtă forţă interioară să rezişti torturii unor demenţi precum Boris Grunberg, Alexandru Nicolschi sau Eugen Ţurcanu, adus de la Suceava la penitenciarul de la Piteşti unde va reuşi să pună bazele şi să conducă cel mai abominabil laborator de psihopatologie umană, laborator în care a intrat un om şi la celălalt capăt a ieşit un cadavru, o epavă sau un monstru uman, dar şi un om ce poartă cu demnitate stigmatul suferinţei împovărată cu un spor de iubire faţă de oameni, cum a fost cazul arhiepiscopului V. V. Leu, pastorului Richard Wurmbrad, a părintelui Calciu Dumitreasa şi a altora.

     O ţară transformată într-un uriaş penitenciar politic de un fost dezertor, învestit cu gradul de general de un sistem sângeros, în care fiecare persoană era văzută ca un potenţial pericol pentru o clică instalată la putere de tancurile şi katiuşele invadatoare.

     Se afirmă îndeobşte că 23 august 1944 a scurtat războiul pe teritoriul României cu nu ştiu cât.

    E o prezumţie, dacă nu cumva o gândire anapoda, având în vedere că evenimentul ne-a adus un avorton politic ce a trecut la jefuirea bogăţiilor ţării şi un altfel de război, parşiv în esenţa lui şi întins, cu variaţiuni, pe jumătate de secol, iar concluzia autorului e fără drept de apel:

Revoluţia maghiară, din 1956, demonstrează, cu date şi fapte, că „nu există comunism bun şi comunism rău, ci doar comunism criminal(s.a.), împotriva căruia e moral şi drept să lupţi, cu orice risc şi cu orice preţ”.

    Paul Leu, supranumit de Octavian Nestor „un condei transcontinental”, e şi un luptător de aceeaşi anvergură.

    Trăitor în SUA, inima lui bate pentru România, scrierile şi conferinţele sale fiind un exemplu indubitabil.

    Cândva, se vorbea la noi, cameleonic, de lumină, partidul terorii substituindu-se iubirii mântuitoare, apoi, în urma simulacrului de revoluţie, aceasta s-a micşorat până la diminutivare, devenind doar o… luminiţă (ce-i drept, am scăpat de spaima dubei negre, cu gealaţii ei) şi de atunci orbecăim, nu şi profitorii…

   Ţara, transformată în lagăr de Emil Bodnăraş şi toată echipa de nelegiuiţi, a devenit, prin grija altor formaţiuni succesive, hămesite şi iresponsabile, un tunel ce pare, cel puţin deocamdată, fără capăt.

   Ioan Țicalo (Ioan Țicalo, Despre o coadă de bardă şi alte cozi de topor, publicat în Crai nou, nr. 7202, din 15.07.2016).

Alexandru Cetățeanu, directorul revistei

Destine Literar

    Referindu-se la recenzia făcută de Ioan Țicalo volumului Emil Bodnăraş, de la spion sovietic la ministru al Armatei Române, directorul revistei de cultură Destine Literare, președintele Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, din Montreal, Canada, exclama:

    Superb articolul !

     Înfiorătoare informații !

    Și mai există nemernici și prin Canada care urăsc, pe față, pe neînfricații luptători anticomuniști de pe aici !

   Vă mulțumesc mult !

Cu stimă,

Alexandru Cetățeanu

   De la: Destine Literare <destineliterare@gmail.com> Trimis: 25 iulie 2016 21:17 Către: Paul Leu Subiect: Re: REVISTA “DESTINE LITERARE”, Montreal, Qc., Canada

*

    Printre sutele de mii de victime ale sângerosului criminal politic Emil Bodnăraș se numără și Vlădica Grigorie, a cărei imagine am surprins-o în manuscrisul celei de a șasea monografie: Grigorie Leu Botoșăneanu, arhiereu-vicar al Mitopoliei Moldovei și Bucovinei, ce o voi publica în a doua parte a anul 2017.

     Înaltul prelat a fost martirizat de asasini cominternişti deoarece credea în Hristos, în valorile morale şi idealurile românilor dintotdeauna și de pretutindeni, pentru că era un puternic bastion de trezire religioasă și națională, pentru că apăra cu înverşunare autocefalia instituţiei ce o slujea cu credinţă şi devotament exemplar, pe plan local şi internaţional, pentru că ocrotea, cu grijă părintească, pe cei ocoliţi de noroc şi uitaţi de lume.

NOTE

[2] Vezi: Paul Leu, Cum am devenit cronicarul istoriei contemporane, în revista lunară on-line NordLitera, rubrica Istorie, Postat: sâmbătă, 6 septembrie 2008, orele: 19, 09.

[3] Am lucrat într-o subunitate de Cruce Roşie din gara Brăila ce se ocupa de hrana şi transportul răniţilor aduşi cu trenurile sanitare de pe frontul antisovietic, ajutorarea soldaţilor aflaţi în retragere, a refugiaţilor alungaţi de invazia rusească, fiind, în acelaşi timp şi curier, cu autorizaţie speciale de a circula pe timpul bombardamentelor aeriene, când mijloacele de comunicare electronice nu funcționau etc.

[4] Vezi adresa Patriarhiei Române. Cabinetul Patriarhului, nr. 207/2005, din 24 august 2005, în Blbliografie şi referinţe critice despre Paul Leu, – octogenar-, Seattel, Washington, 2007, p. 2.

[5] Vezi scrisoara mitropolitului Nicolae, din 28 iunie 2005, în Reverberaţii, revista lunară on-line NordLitera, rubrica Istorie, Postat: marţi, 23 mai 2006.

[6] Ibidem..

[7] Emil Satco, Episcopi români răpiţi şi asasinaţi de KGB, Fundaţia „Episcopul Grigorie Leu”, Bucureşti, 2005, în .Albina românească, Serie nouă, anul CLXXVII, iulie-septembrie 2005, p. 6. şi 24, în  , nr. 4001, la rubrica Cultural, din 7 septembrie 2005, şi în NordLitera, revistă electronică lunară, rubrica Cronici-Recenzii, Postat: joi, 1 decembrie 2005.

[8] Vezi: Arhiepiscopul Victor Leu, în revista Rost, cultural, politic, religios, rubrica Recuperări, publicaţie lunară editată de Asociaţia Romfest, director Claudiu Târziu, anul IV, nr. 46, decembrie 2006, Paul Leu, Victor Leu, arhiepiscop martir al exilului românesc, în Albina românească, Serie nouă, anul CLXXVIX, martie-mai 2007, p. 6 şi în New York Magazin, nr. 540, din 31 octombrie 2007.

[9] Apud: Blogul lui Claudiu Târziu, Un reportaj de excepţie la TVR 1: „De ce nu canonizăm martirii anticomunişti?” 11 octombrie 2008.

[10] Vezi: Blogul lui Claudiu Târziu, din 28 martie 2009, În memoria unui episcop martir: Grigorie Leu.

[11] * * * Grigorie Leu, un martir al Bisericii ortodoxe, în România liberă, Ediţia naţională, Rubrica Aldine, din 23 aprilie 2009; .Grigorie Leu, un martir gălăţean al Bisericii ortodoxe, în Forumul gălăţenilor de pretutindeni, Rubrica Religie şi spiritualitate, 23 aprilie 2009,. orele 3.43 p.m.; Grigorie Leu, un martir al Bisericii ortodoxe, în e@ctualitatea.ro, Agenţie de Ştiri şi Articole de Specialitate, Rubrica Cultură, Ştiri, din 24 aprilie 2009, orele 7.05.

[12] Ioan Dură, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române îndepărtaţi din scaun şi trimişi în recluziune monastică de către autorităţile comuniste în anii 1944-1981, în Memoria, Revista gândirii arestate, Editată de Fundaţia culturală Memoria, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Fondator Banu Rădulescu, nr. 55-56, (nr. 2-3, 2006), p. 158-177.

[13] Vezi Situl: Un comentariu la Paul Leu, Arhiepiscopul Victor Leu, în revista Rost, cultural, politic, religios, rubrica Recuperări, publicaţie lunară editată de Asociaţia Romfest, director Claudiu Târziu, anul IV, nr. 46, decembrie 2006.

[14] Vezi: Pr. Gh. Naghi, „Pr. Remus Grama, Policarp Moruşca, Scrisori din captivitate. Tragedia despărţirii bisericeşti a românilor din America”, Prefaţă de pr. Prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004, 230 p, recenzie publicată în Blog-ul Biserica.org-Discussion Grups ROCHolyTriniti – Los Angeless, CA, 27 octombrie 2006, coordonat de Fr. Constantin Alecse şi Gheorghe Naghi, Inmemoriam. Preot Gh. Calciu Dumitreasa (1925-2006), în Monitorul religios, Iaşi, Ediţie specială din 12-19 octombrie 2006.

[15] Ibidem.

[16] Pr. Gh. Naghi, In memoriam. Preot Gh. Calciu Dumitreasa (1925-2006), în ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L’ALTERNATIVE – Politică, cultură, ştiri, publicitate online.ca, din 2 mai 2008.. .

[17] Aurel Sergiu Marinescu, O contribuţie la istoria exilului românesc, vol. IV, Editura Vremea, Bucureşti, 2004..

[18] După cum rezultă din documentele arhivate, din acţiunile întreprinse pe plan mondial ş. a., aci era, de fapt, Guvern provizoriu al românilor din exil. Denumirea de CNR, dată asociaţie din Washington DC, era un paravan pentru a nu supăra pe aliaţii momentului istoric, din răsăritul Europei.

[19] Adresa oficială din 22 iunie 2009, a Mitropolitului Banatului, IPS Nicolae Corneanu, către Paul Leu.

[20]Tiberiu Cosovan: Lansare de carte – „Răpit de KGB şi condamnat la moarte”, de Paul Leu, în NordLitera, Actualitatea, Postat: Marţi, iunie 02 @ 22:28:22 EEST, preluat de Buletinul de informaţii a românilor din Australia, 2009.

[21] Publicat în ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L’ALTERNATIVE – Politica, cultura, stiri, publicitate, Toronto – Canada, ANUL 7 Nr. 67 – IUNIE 2009 – Editie electronica

[22].Corneliu Florea, La Câmpul Românesc, în revista trilingvă Alternativa/THE ALTERNATIVE / L’ALTERNATIVE, Toronto, Canada, Rubrica Săptămâna Câmpului Românesc, Hamilton, Canada – 2009, Impresii, ecouri, reportaje, anul 7, nr. 69, august 2009 – Ediţie electronică, republicat de Curentul Internaţional, săptămânal independent de ştiri şi opinii, Florida, postat la 8 august 2009 şi de România VIP.com, la 10 august 2009.

*

Rezumat: Autorul articolului Cum am devenit cronicarul istoriei recente a României a descoperit, în arhiva Guvernului Român din exil, de la Washington DS și în cea a Securității, numeroase documente cu privire la instaurarea și evoluția comunismului în România, pe care le-a folosit pentru a întrupa cele șase volume.

*

Abstract: The author of “How I became a columnist of recent Romanian history” used a diverse source of information from the archive of the Romanian government in exile in Washington DC and the archive of “The Securitate.” He used these documents to write six volumes about the beginnings of communism in Romania and during the Cold War.

*

*

Ioan Ticalo

Dinastia Leilor

IOAN ŢICALO

     Vechi (antroponimul „Leu” e menţionat încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun) şi bine întemeiat (în actele domneşti urmaşii Leilor deţin funcţiile de postelnici, vornici de poartă, şătrari, preoţi, dascăli ai bisericilor şi şcolilor, gospodari de pe valea Horincei şi a Prutului), arborele dinastic al Leilor, înfipt adânc în pământul mănos al Moldovei, a dat în continuare oameni de seamă care au avut (şi mai au) un cuvânt de spus în istoria ţării noastre.

      În 2017, la Editura „George Tofan” din Suceava, a apărut ultima ispravă tipografică a celui numit de Octavian Nestor „condei transcontinental” (nici „intercontinental” n-ar fi de lepădat), fiind vorba despre volumul Grigorie Leu Botoşăneanu, arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei  (ediţia a doua revăzută şi adăugită), semnat de Paul Leu.

    Aflat la o vârstă venerabilă şi trăitor în SUA, luptătorul titrat n-a depus armele nicio clipă, aflându-se pe baricadele adevărului, cu o încercare, se pare, disperată, de a-i obloji rănile, căci, se ştie, „adevărul umblă cu capul spart”.

      Paul Leu s-a aşezat, deloc comod, sub umbrela versurilor lui Octavian Goga, pe care, de altfel, le şi citează:

„Nu mor strămoşii niciodată,/

Războiul lor în noi şi-l poartă”.

      Trimiterea, e cât se poate de evident, se face la războiul verticalităţii de origine cerească şi a demnităţii cu orizontalitatea meschină şi de o agresivitate mai mult sau mai puţin vizibilă.      Până la urmă, fostul profesor sucevean duce, după expresia Apostolului Neamurilor, „lupta cea bună” întru cunoaşterea cât mai exactă a istoriei arestate privitoare la neamul românesc.

       Grigorie Leu Botoşăneanu, figura centrală a cărţii, s-a manifestat, în calitate de locotenent preot, precizează autorul, ca un remarcabil organizator al Serviciului Religios al Armatei Române, al Bisericii Ortodoxe din România Mare, fiind, totodată, şi unul dintre cei mai activi misionari ai ortodoxiei dintre cele două războaie mondiale, mai ales că, aşa cum ne informează autorul, Basarabia a cunoscut în această perioadă o propagandă în interes rusesc până şi a călugărilor basarabeni veniţi din Sfântul Munte.

     Vlădica despre care se face vorbire, ştiind bine că Basarabia are nevoie urgentă de preoţi, a contribuit substanţial la înfiinţarea, în 1924, a Facultăţii de Teologie din Chişinău.

      Cum timpul n-a mai avut răbdare cu omenirea, prin ultimatumul din 26 iunie 1940 România a pierdut din teritoriul ei 50.762 kmp, dezastrul fiind urmat de un altul, de o inimaginabilă violenţă: doar în prima tranşă (noii stăpâni sovietici) au umplut 1315 vagoane pentru animale cu 29.839 români, pe care i-au expediat în Siberia, unde mulţi dintre ei şi-au aflat sfârşitul. 

      Peste patru ani a urmat aşa-zisa eliberare, când ostaşul sovietic a pângărit tot ce a întâlnit în cale. În aceste condiţii, ale invaziei cominterniste, vlădica Grigorie Leu refuză să se refugieze odată cu administraţia oraşului Huşi, rămânând să-şi păstorească turma chiar şi în cele mai vitrege condiţii.

       E tulburătoare scena cu ierarhul, înconjurat de preoţi, în mijlocul unei mari mulţimi de ţărani bejeniţi pe dealurile Bârladului, într-o slujbă solemnă, provocând pentru moment o reacţie atipică a batalioanelor ruseşti, cu soldaţi aşezaţi în genunchi ascultând cântările de laudă care acopereau văile din jur.

       Hoardele însă şi-au revenit repede la starea lor de sălbătăcie şi s-au dezlănţuit – în ciuda faptului că acum eram aliaţi –, jefuind, violând, luând prizonieri şi slobozind gloanţe în civili pentru nimica toată.

      Pe deasupra ne-au fericit cu nişte conducători înstelaţi de extracţie satanică, o nouă teroare care, vreme de două decenii, a măcinat floarea intelectualităţii româneşti, securitatea lui Emil Bodnăraş având în vizor şi slujitorii Bisericii, ierarhi sau preoţi, cei ce n-au acceptat pactul pentru a trece puntea şi a plonja în cazanul pestilenţial peste care trona Întunecimea sa, tovarăşci Scaraoţki.

      În atari condiţii, întâi stătătorul Episcopiei Huşilor a devenit unul dintre opozanţii făţişi (s.a.) ai actului de îndoctrinare şi subordonare a României puterii comuniste, importată de la Moscova.

      A refuzat cu demnitate orice fel de onoruri şi a avut aceeaşi atitudine în cazul desfiinţării Episcopiei Huşilor, ori faţă de transformarea conducerii BOR în… Sovrompatriarhie.

    S-a îngrijit de hirotonisirea întru episcop a lui Victor Vasile Leu, colonel confesor al Armatei Române, şi expedierea acestuia pentru păstorirea exilului românesc.

      A fost de neînfrânt, ceea ce a provocat insomnii la nivel înalt, hotărându-se, în cele din urmă, eliminarea sa printr-o aparent nevinovată metodă (s-a simţit cineva vinovat de crimele în lanţ din întreaga perioadă comunistă?), ca şi în cazul patriarhului Nicodim – otrăvirea.

     E de menţionat remarca privitoare la vlădica de la Huşi făcută de Prea Fericitul Teoctist şi preluată de autor în volum: „În soborul ierarhilor Bisericii noastre strămoşeşti se găseşte şi chipul de vrednic prelat al episcopului Grigorie Leu, cel care a avut parte de un sfârşit atât de dureros”.

     Cameleonismul criminal a mers până acolo încât reprezentanţii puterii au deplâns pierderea suferită de Biserică prin trecerea la cele veşnice a ierarhului suprimat în urma unei convorbiri nu tocmai agreabile,cu Petru Groza.

     Celălalt ierarh, Victor Vasile, fiul său de tinereţe, a fost răpit în Viena de agenţii KGB, anchetat cu o duritate demnă de Liublianka şi apoi transferat călăilor autohtoni care au încercat să desăvârşească zdrobirea sa fizică, fără să-i poată înfrânge niciun moment credinţa.

        Condamnat la moarte, Episcopul-Leu a dat următoarea declaraţie: …am luat la cunoştinţă de sentinţa Nr. 2417/20 XI 954 prin care am fost condamnat la moarte şi declar că nu fac cerere de graţiere. În acelaşi timp precizez că nici nu deleg pe nimeni să facă cerere de graţiere în numele meu. În cele din urmă, i s-a comutat pedeapsa la închisoare pe viaţă, eliberat fiind peste 10 ani.

      Paul, coborâtor din această dinastie de bărbaţi-eroi, şi-a luat o dificilă sarcină să limpezească apele tulburi ale istoriei noastre recente şi o face cu profesionalism, apelând mereu la documente, fapt pentru care şi BOR ar trebui să-i fie recunoscătoare.

       (Ioan Ticalo, Dinastia Leilor, in Crai nou, din 31 iulie 2018)